Vindecarea prin postul cu apa?

aj (15) 

Se spune ca postul negru intensifică procesul natural de vindecare al organismului, țesuturile profunde și organele obosite fiind rapid reparate. Pentru vindecarea bolilor, trupul trebuie să își îndrepte toate resursele către procesul de curățare și reparare și face aceasta prin îndepărtarea apetitului și reducerea sau stoparea digestiei. Animelele rănite refuză să mănânce și uneori chiar să bea apă, reîncepând să se hrănească numai după ce rănile sau oasele rupte li s-au vindecat. În concluzie, revenirea apetitului este semnul învingerii unei boli, mâncatul forțat în timpul suferinței nu ajută nicidecum ci încetinește procesul de vindecare.

Dacă obișnuiți să consumați în principal mâncare gătită sau procesată în timpul unei boli sistemului imunitar al corpului îi este îngreunată capacitatea de a lucra cu deplinătatea capacităților sale. Nu rareori se întâmplă ca în spital să primim mai degrabă hrană nepotrivită,  iar cei care ne vizitează să aducă acele lucruri care reprezentau viciile noastre (crezând că ne aduc un strop de fericire într-o situație neplăcută); astfel în locul unei cu hrane dădătoare de sănătate, delicatul intestin și structura membranei celulare este saturată cu calorii moarte.

De ce are postul negru un efect atât de puternic de a vindeca corpul?  Pe timpul postului, corpul își curăță celulele moarte, țesuturile afectate, depozitele de grăsime, tumorile și infecțiile, oriunde s-ar afla acestea, toate fiind arse drept combustibil sau excluse ca deșeuri toxice. Celulele bolnave sunt dizolvate în mod sistematic, lasându-se țesutul sănătos neatins eventual reconstruindu-se cel afectat. Rezultatul este o curățare amănunțită a traseelor, a membranelor și a structurilor celulare. Ingerarea mâncărurilor formează un tip de mucus care înfundă traseele și membranele microscopice ale  corpului, de toate aceste trasee fiind nevoie pentru a fi intens folosite de către sistemul imunitar. Postul dizolvă acest mucus intern. În timpul postului este obișnuit ca pe anumite canale precum nasul, gâtul și urechile să se scurgă acest mucus vâscos, care înfunda sinusurile. Părți din acest mucus pot fi găsite și în excremente după apariția primului scaun. O remarcabilă redistribuire a nutrienților are loc în corpul postitorului. Acesta reține mineralele prețioase și vitaminele în timp ce destramă țesuturile vechi, toxinele și și substanțele inferioare.

Cei care țin postul cu apă o perioadă mai mare și care au răni vechi, acum vindecate, vor observa că acestea pot  deveni dureroase în timpul postului, pentru prima dată după mulți ani. Ele sunt mărturia că țesuturile vătămate rămase în jurul vechilor  răni sunt folosite de către corp drept carburant. Acesta este motivul pentru care pofta de mâncare este scăzută când suntem bolnavi – corpul instinctiv caută să își concentreze toate resursele către vindecare și se hrănește din surse interne.

Deși un organism mult mai simplu,fluturele este un exemplu splendid al catabolismului (dezasimilației celulare) și al anabolismului (asimilației celulare). În timpul metamorfozei țesuturile și organele fluturelui se dizolvă transformându-se într-o soluție galbenă, densă. Toate structurile interne sunt rupte și reclădite. Acesta iese din crisalidă ca o nouă creație. Aspectul miraculos al metamorfozei este același  și în timpul postului negru. Toate substanțele de care este nevoie pentru reconstrucție vin din interior. În timpul unui post se petrece aceeași metamorfoză, corpul suferă o desfacere și o reclădire a țesuturilor alterate. Din acest motiv postul total este vestit pentru capacitatea sa de a reîntineri, de a da corpului un tonus mai tineresc.

S-au făcut puține cercetări referitoare la această dezasimilare asociată postului cu apă. Deși știința medicală poate descifra ADN-ul, nu reușește totuși înțelegerea deplină a funcționării corpului ca întreg. Cu mult înainte ca omul să poată să scruteze prin microscop, legea cauzei și a efectului era singurul mod prin care aspecte concrete precum efectul remediilor naturale putea fi descoperit și încorporat în medicina tradițională. Marturiile despre postul negru sunt la fel de vechi precum scrierea.

Va puteti imagina cât de dăunător ar putea fi postul negru dacă corpul nu ar distinge pe care dintre celulele sale să le folosească drept combustibil… De fiecare dată când cineva ar ține o dietă hipocalorică în loc să piardă din grăsimea de pe burtă ar risca să își distrugă propriile organe. Corpul este genial atunci cand vine vorba de a selecta țesutul care nu îi este necesar folosindu-l pentru energia necesară în timpul postului negru. Tocmai faptul că omul este capabil să reziste atât de mult fără nici o sursă exterioară de energie ramânând sănătos este mărturia capacității corpului de a găsi combustibilul intern fără a afecta funcțiile întregului sistem. De fapt, efectul secundar al acestei abilități este curățarea deseurilor toxice acumulate în ani de zile.

 

39 de răspunsuri la „Vindecarea prin postul cu apa?”

  1. Daniela, intr-adevar cea mai mare sansa de reusita il are postul inceput ”acum”, caci alegerea unei date inseamna mai mult o autoamagire, mereu alta zi pare potrivita pentru post decat cea in care ne aflam. Succes!

    Apreciază

  2. am citit pentru prima data despre postul negru, eu insa stiu din alte surse ca se incepe vinerea si omul trebuie sa se pregateasca in prealabil, de obicei se reduce din alimentatie treptat pornind de la 3 felii de paine prajita pe zi si/sau orez fiert fara sare. iar feliile de paine se reduc treptat in primele 3 zile 3 felii, in urmatoarele 2 zile 2 felii in urmatoarea zi 1 felie si in a 7-a zi o mana de orez fiert fara sare. Bineinteles se bea apa, ceaiuri neindulcite. Cel mai mult avem nevoie de un duhovnic la care sa te spovedesti inainte de a incepe si postul negru este acompaniat de rugaciuni, iar ceea ce ii confera cea mai mare reusita pentru a avea si efect spiritual este sa fie tinut secret fata de toti oamenii. Incat Duhul, Sufletul si Trupul sa atinga nivelul spiritualitatii supreme. Asa doar reusesc calugari indieni care din punct de veder clinic sunt declarati decedati sa reinvie, ei postesc, se roaga, mediteaza si intra intr-o stare asemenatoare decesului. Trupul consuma atat de putina energie incat reuseste sa-si mentina la minimum organele in viata dupa care treptat revine la un puls normal asadar la viata normala. Pentru noi muritorii de rand, care suntem zi de zi bazaiti la cap de tot felul de electronice si de stresul cotidian, este foarte greu de a pracitca asa ceva si este nevoie de fooooarte multa dsiciplina, insa eu nu as tine postul negru de pe o zi pe alta, abrupt, ci treptat si foarte important este sa te pregatesti si din punct de vedere spiritual.
    Dumnezeu sa va ajute.

    Apreciază

    1. o sa incerc si eu de vinerea asta ,macar sa vad cum este ,oricum trebuie sa fac ceva ,,natural,, sa slabesc sunt cu 20 kg in plus . Sa ma ajute dumnezeu sa am vointa.

      Apreciază

  3. Incerc sa tin a treia oara post negru.Am tinut prima data doar 7 zile apoi dupa o pauza de vreo doua luni am reusit 14 zile iar acum dupa inca vreo doua luni ma gasesc in a 9 zi si sper cu ajutorul lui Dumnezeu sa duc 21 zile .Vinerea nu beau apa,nu stiu daca e indicat dar am vorbit cu un calugar care nu bea 3 zile. Practic am inceput odata cu postul pastelui fara o pregatire prealabila ci brusc.De fiecare data m-am simtit f bine dar dupa 12 zile apare slabiciunea.De fiecare data am facut efort cel putin normal ,adica e buna si miscare ba chiar o cere corpul caci nu ai stare .Am observat ca scade tensiunea ,eu o aveam cam la limita .Acum dupa 9 zile am 68 cu 120.Dar daca va simtiti rau opriti postul nu oricine rezista.Revenirea e buna cu supe si fara carne ,dar depinde de fiecare.Dumnezeu sa va calauzeasca

    Apreciază

  4. Felicitari Ioan pentru posturile de 7 si respectiv 14 zile reusite. Sper sa ajungi si in acest post la numarul de zile pe care ti l-ai propus.

    Faptul ca ai putut face efort si mai ales ca ai simtit ca acest lucru ti-l cere corpul, ar fi un semn ca beneficiezi de o sanate peste medie. Tensiunea ta de acum este cum se zice: „de aviator”. In legatura cu postul negru, am citit ca acesta regleaza tensiunea in ambele sensuri: si la cei cu tensiune prea scazuta si la cei cu tensiune prea ridicata.

    Ma bucur sa aud cat mai multa lume ca posteste in aceasta perioada deosebita din an, fiecare cum poate, macar un post obisnuit daca nu unul negru. Este foarte controversata ideea postului fara apa. Intr-adevar sunt oameni care traiesc astfel, totul este sa iti cunosti organismul si sa ii urmaresti reactiile si astfel vei stii cand si ce trebuie sa faci. Pe de alta parte, a te simtii rau poate fi doar o etapa a detoxifierii sau chiar a vindecarii; a opri postul exact intr-o astfel de perioada poate insemna si oprirea acestor procese. Este o discutie mai lunga aici… depinde si cum se opreste postul, de exemplu daca se continua cu sucuri, curatarea organelor continua.

    Apreciază

  5. As incerca si eu un nou post, insa as vrea sa`ti cer un sfat, Cirys. Eu am avut mari probleme cu parul dupa postul anterior, acum si`a mai revenit, imi mai cade dar nu atat de rau. As tine si eu macar 21 de zile ca tot sunem in postul Pastelui. Dupa cate zile se piard elementele esentiale de care am nevoie pt par? As vrea sa tin un post la limita, sa nu exagerez cu un post ca cel de data trecuta. Oare 21 de zile de post mi`ar putea face rau la par? Ce parere ai? As putea sa tin si 14 zile insa ideea la mine e sa mai slabesc si nu as vrea sa mi se incetineasca metabilismul degeaba 🙂

    Apreciază

  6. Din pacate, Ali, nu pot sa iti dau un raspuns concret la aceasta intrebare pentru simplul fapt ca rezervele organismului difera de la persoana la persoana precum si intensitatea cu care acestea sunt consumate. Este nevoie de experienta a cel putin 2 medici specialisti: unul in dermatologie si celalalt in chimia organismului pentru a te putea edifica, in momentul in care le-ai prezenta si un set de analize, cu conditia ca acestia sa nu aiba idei preconcepute cu privire la postul negru. Pentru orice eventualitate ai putea apela la niste suplimente in varianta solubila pentru mai multa siguranta pe parcursul acestui post. Aceasta in cazul in care se merge pe ipoteza unei carente accentuate a acelor substante ce sustin parul.

    Privind in urma la relatarile tale din timpul postului trecut, as spune, ca o parere personala, ca la tine acea problema cu parul a aparut din cauza deshidratarii accentuate, existenta o lunga perioada, practic aproape cat tot postul. Corpul tau avea nevoie de multa apa pentru ca avea de eliminat o mare masa, preponderent de grasime care automat inseamna multe toxine. Pentru ca eliminarea acestora era cu mult mai importanta pentru sanatate decat pastrarea parului, corpul tau a ales sa nu mai hraneasca acele tesuturi care sustineau si alimentau radacinile acestuia.

    Parerea mea este ca 14 zile cu apa din abundenta sau chiar 21 cu multa apa si ceva suplimente ar fi ok. Trebuie oricum sa te auto-observi cu atentie si in caz ca problema da semne de revenire, sa te opresti inainte sa se accentueze.

    Apreciază

  7. buna seara,
    eu am tinut 21 de zile de post negru pentru a mi se ierta un pacat si nicidecum nu ma gandeam ca am sa si slabesc.Cand am inceput postul pe 05.01.2011 aveam 89 de kg iar dupa cele 21 de zile tinute cu aghiasma ,cu spovedanie si cu parere de rau pentru sfatul ce l-am dat….am ajuns la 77 de kg.
    Imi pare rau ca nu am citit pe net cum sa revin din post…cand am inceput sa mananc,am amncat de toate si am ajuns din nou acum la 88 de kg.Deci atentie cum reveniti din post.

    Apreciază

  8. Felicitari pentru reusirea unui post atat de indelungat, Alexa! Este foarte imbucurator sa observi beneficiile acestuia pe mai multe planuri, indiferent care este motivul pentru care ai decis sa il tii.
    Nu este nicicand tarziu pentru o dieta, scaderea in greutate va fi mult mai lenta decat in post dar si mult mai usor de pastrat dupa aceea. Succes!

    Apreciază

  9. Sunt in a saptea zi de post negru intretinut cu apa dar ma ingrijoreaza tensiunea care mi-a scazut f mult, la 11 cu 5,7 si nu ma simteam prea bine din cauza asta asa ca a trebuit sa beau seara un pahar cu vin rosu ca sa-mi maresc tensiunea cat de cat si sa ma simt mai bine; sigur ca a crescut putin la 12,5 cu 6 si e mult mai bine acum dar mi-e teama in continuare de aceste scaderi de tensiune eu fiind hipertensiva de 30 de ani incoace,cu medicatie tinuta sub control iar acum am vazut ca trebuie sa renunt la medicamente pentru ca scade f f mult cu acest post negru. Nu stiu ce sa iau cand mai scade asa de mult la 11 cu 5 pentru ca nu ma simt bine : ametesc, ma simt slabita, am o stare de lesin…

    Apreciază

  10. Felicitari pentru postul reusit, Elena!

    Ar fi de-a dreptul absurd si foarte periculos sa iei medicamente pentru cresterea tensiunii dupa ce pana acum te-ai chinuit sa o mentii in limite acceptabile cu medicamente pentru scaderea ei. Metode naturale precum vinul rosu pe care l-ai ales tu sau alte bauturi cu efect stimulativ precum cafeaua sau ceaiul negru exista insa nu as recomanda asa ceva, mai ales ca te aflii deja intr-o faza avansata a postului. Evident si reinceperea alimentarii (sucuri sau mancare solida)reprezinta o metoda de crestere a tensiunii.

    Ceea ce ai descris tu se intampla tuturor celor care tin un post negru de durata,indiferent daca au avut sau nu vreodata probleme cu tensiunea. Sunt simptome ale detoxifierii, in postul negru orice stare neplacuta inseamna curatarea organismului de toxine si vindecare.

    O alta parere este ca nu te-ai hidratat suficient pe toata durata postului. Daca simptomele te sperie, caci nu este nimic mai rau in postul negru decat a trai cu frica fata de ceea ce simti, poti continua cu unul cu sucuri naturale si tensiunea va mai creste si iti va fi si mult mai usor.

    La multi ani de ziua numelui tau! 🙂

    Apreciază

  11. dragii mei,mie mi-e frig.In prima zi ,a doua a cincea….Nu pot sa sufar frigul.Durerile de cap,de mijloc de ceafa se mai duc cu antinevralgic ,foamea n-ar fi o problema ,imi face bizzz in urechi,dar mi-e frig.Am mai tinut alte dati :odata 29 zile ,alta data 15 sau 16zile, altul a fost de 9 zile ,atunci am simtit foamea aia anormala,imi tremurau miinile maxilarul.Scaderea a fost mereu de jumatate de kg pe zi,in unele zile un kg.Chiar ca iubesti pe toata lumea in perioada aia si dupa,un timp.Eu fac excese de mincare pe fond nervos si atunci mi-e ciuda pe toti,nu-mi ajunge nimic,vomit si altele.Acum s-a potrivit cu postul pastelui,poate e un lucru bun.Mai scriu cind e ceva nou

    Apreciază

    1. Da Corina, din pacate senzatia de frig se numara printre neajunsurile postului si este mai cu seama prezenta in perioada rece. Nu avem de ales decat sa ne imbracam cat mai gros si sa stam pe cat posibil la caldura. Ma gandesc ca poate invatand sa accepti aceasta senzatie neplacuta de frig, o sa te „antrenezi” cumva sa accepti si acea senzatie de foame, care vine pe fond nervos, si sa o invingi.

      Si eu am tinut un foarte scurt post de 2 zile si acelasi lucru m-a deranjat, in special cand ma relaxam. Cand faceam ceva ce insemna o oarecare solicitare fizica, efectul era diametral opus, ma incalzeam foarte tare, cum nu mi se intampla in rest.

      Daca ai atatea posturi la activ cu siguranta te cunosti foarte bine. Toate neplacerile sunt semne ale curatirii organismului. Bine ar fi daca ai reusi sa treci peste ele fara medicamente sau macar sa micsorezi drastic doza fata de ceea ce consumi cand mananci normal.

      Apreciază

    1. Dya, toata viata se bea apa potabila, nu numai in timpul postului!
      La varsta ta insa postul negru este contraindicat fara supravegherea unui specialist asa ca mai bine incearca sa mananci sanatos si fara excese si sa faci multa miscare si vei obtine aceleasi rezultate..

      Apreciază

      1. cirys,, nu vreau eu sa tin post doar ca m-a intrebat o persoana daca se bea apa potabila in timpul postului negru si daca n-am stiut am intrebat aici…
        dar eu tot n-am inteles cu ce ajuta postul negru corpul…..
        cum de vindeca postul corpul????
        persoana care m.a intrebat asta are 43 de ani si nu are pofta de mancare si nu poate sa doarma. ce trebuie sa faca????

        Apreciază

        1. Dya, nici un medic din lume (eu nu sunt medic) nu iti poate spune care este cauza pentru care o persoana are anumite simptome neplacute, fara sa o examineze personal.

          Este foarte mult de vorbit despre felul cum postul ajuta organismul. Pentru o edificare deplina trebuie citit destul de mult, exista cateva carti pe care le poti gasi si in limba romana, sau, mai pe scurt, gasesti si aici pe site cateva informatii.

          In acest articol gasesti cateva informatii referitoare la consumul de apa in postul negru: https://cirys.wordpress.com/2009/11/19/apa-si-postului-negru/

          Apreciază

  12. Buna ziua, un inceput timid in a obtine beneficiile unui post negru, am 2 saptamini de cind tin cite o zi -doua pe sapatamina, dar nu reusesc sa nu maninc pina la ora 21, pe la ora 17-18 maninc.

    Apreciază

    1. Draga Anonim, iti raspund cu cateva link-uri ale unor articole care urmaresc exact aceasta problema: cea de a reusi tinerea unui post, atat cat dorim. Sper sa iti fie de ajutor. Felul cum a procedat Ovidiu mi se pare foarte bun.

      Pași către postul negru

      Câteva sugestii pentru un post de succes

      Cum să continui postul

      La baza se afla ideea de a inlatura treptat dependenta psihologica de actul mancarii prin consumarea in perioada anterioara postului a unor alimente care produc o stimulare/dependenta psihologica cat mai mica.

      Apreciază

  13. Nu stiu care este secretul pentru a reusi sa treci peste aceste ore, dar iti pot spune cum am procedat eu.

    Cred ca una din chei este consumul de apa. Eu consum in timpul postului aproximativ 4 – 6 litri de apa pe zi, poate chiar mai mult.

    Astfel am reusit sa tin de curand un post de 7 zile pe care l-am intrerupt astazi fara nici un fel de probleme. Singurele simptome putin neplacute au fost usoare senzatii de ameteala si nimic mai mult.

    Programul pe care l-am urmat a fost urmatorul:
    – saptamana 1 – doua posturi de o zi
    – saptamana 2 – doua posturi de o zi
    – saptamana 3 – un post de trei zile
    – dupa 4 zile de alimentatie 80 – 90% cruditati – un post de 7 zile

    Mentionez ca in toata aceasta perioada alimentatia mea a fost bazata in proportie de 80 – 90% pe hrana vie (cruditati – legume si fructe)

    Rezultatul obtinut (de fapt cel urmarit) este scaderea in greutate, in perioada aceasta de trei saptamani, cu 12 Kg (107 -> 95).

    In toata aceasta perioada am urmat programul normal de zi cu zi (servici, de-ale casei, etc.), iar zilele cele mai dificile d.p.d.v. al poftei de a manca au fost cele de weekend in care am stat acasa.

    Mult succes.

    Apreciază

  14. buna,

    cirys, as vrea sa te mai intreb de stii cumva daca chisturile ovariene mari (cam cat un grapefruit) se pot vindeca sau pot scadea in dimensiune in urma unui post cu apa? multumesc.

    va citesc aproape zilinic. sper ca totul e bine la voi. 🙂

    Apreciază

    1. Buna Mada,
      In timpul postului cu apa, corpul elimina tot ceea ce nu ii este propriu, ca urmare si acele chisturi, indiferent de marime, vor fi ”consumate” in perioada de pauza alimentara. Problema consta in faptul ca in general este nevoie de un post lung (minim o luna – parerea mea) pentru a se elimina un chist atat de mare, un post scurt putand aduce doar mici scaderi in dimensiuni. Mai exista un aspect: daca organismul considera ca are alte probleme mai grave de reparat, deci daca mai exista si alte probleme de sanatate carora el le acorda intaietate in fata problemei cu chistul, este posibil ca eliminarea sa necesite mai mult timp deoarece se va concentra mai intai pe acelea.

      Exista o stransa relatie intre deficienta de iod si aparitia chisturilor ovariene. Este un aspect de verificat la persoana respectiva si, daca este cazul, o suplimentare a acestui element poate ajuta mult. Din pacate solutia comoda a sarii iodate nu aduce nici un beneficiu, trebuiesc cautate alte surse naturale. Algele kelp spre exemplu sunt niste suplimente bune pentru a corecta aceasta deficienta.

      Numai bine si sanatate!

      Apreciază

    1. Olimpia, intrebarea ta ramane in zona comment-urilor pe titlul respectiv astfel incat, daca exista astfel de marturii, sa ti se poata raspunde de catre cei care au fost intr-o astfel de situatie.

      Apreciază

  15. Buna ziua.Ma numesc Alina si vreau sa impartasesc si eu din experienta mea in ce priveste postul.Post si rugaciune. E obligatoriu.Nu se poate post fara rugaciune. Exista post total: postul Esterei-
    3zile si 3 nopti fara mancare si fara apa, postul partial: cu apa-stiu persoane care au tinut un astfel de post 40 de zile. Printr-un astfel de post Dumnezeu te poate videca si de cancer.Dumnezeu poate totul. Domnul Isus a tinut in pustie post 40 de zile si a baut apa. Tot in categoria postului partial, este postul lui Daniel: 21 de zile in care el a baut doar apa si nu a mancat carne. Acum 8 ani am tinut prima data post 3 zile si 3 nopti dar cu apa.In 2010 ani am tinut primul post partial de 40 de zile,mancam o data pe zi. In urma controlului medical pe care l-am avut la locul de munca, am fost gasita sanatoasa tun iar eu ma simteam minunat. Ii multumesc Domnului ca m-a binecuvantat cu aceasta taina a Postului.Mama mea a fost asistent medical iar medicul cu care lucra ii spunea ca nu o mai duce mult. Precizez, mama a fumat foarte mult si s-a ales cu un cancer de toata frumusetea. De 4 ani a inceput si ea sa posteasca si sa se roage, cancerul nu a disparut dar se simte bine si nu are dureri. Ii multumesc Domnului ca a avut mila de mine si familia mea.

    Apreciază

      1. Buna.m ar incanta tare ideea acestui post cu apa.probleme de sanatate nu am (sau cel putin nu stiu eu:).as vrea in primul rand pentru slabit.si daca vorbesc cu voi cu siguranta voi reusi.am incercat cura cu sucuri de fructe si legume acum 2ani si am reusit sa raman insarcinata dupa 8ani de aruncat banii pe la doctori.asa ca eu cred ceea ce spuneti si sunt f convinsa de efectele benefice.prima mea intrebare ar fii Ce fel de apa sa beau?am o cana filtranta.ar fi ok?

        Apreciază

  16. Salut. Am verificat destul de atent prin articole si comentarii, dar nu am gasit informatii, asa ca o sa intreb aici:
    – Postul negru poate sa „consume” un lipom (bula de grasime)?
    – Postul negru are efecte asupra parazitilor intestinali? Adica se scapa de ei?

    Am tinut de 2 ori, posturi de cate 7 zile. Barbat, 35 ani, activitate fizica si intelectuala normala, greutate normala. La ultimul post am slabit atat de mult, eram tras la fata si palid, si am renuntat datorita „aspectului” care si pe mine ma deranja, fara sa mai zic de toti oamenii care imi spuneau. Cu toate ca nu am avut deloc simptomele citite aici pe blog de la ceilalti care au postit.

    Multumesc anticipat pentru raspunsuri.

    Apreciază

  17. IIN, in cazul meu postul de 34 de zile a consumat din lipoamele de grasime pe care le aveam pe abdomen. Cel mai mare avea aproximativ marimea unei monede de 10 bani iar la sfarsitul postului (si pana in prezent) ajunsese da marimea unei jumatati de boaba de mazare. Cele mai mici au disparut total. Nu am observat in ce perioada a postului s-a intamplat aceasta ci doar dupa post.

    Daca exista paraziti intestinali, parerea mea este ca in timpul postului o clisma zilnica nu este doar recomandata ci chiar necesara. Daca nu exista mancare in intestine parazitii nu pot supravietui insa posibil chiar cei care cedeaza primii sa devinai masa pentru ceilalti. Unii sunt foarte rezistenti precum Tenia asadar nu stiu cate zile ar fi necesare pentru o astfel de curatenie. In general se recomanda o deparazitare (preferabil prin mijloace naturiste) inaintea postului daca exista aceasta posibilitate.

    Apreciază

Lasă un răspuns către dya Anulează răspunsul