Cum să menținem un timp îndelungat rezultatele obținute în urma postului negru

Deși nu face obiectul acestui site, pentru că de-a lungul timpului a fost solicitată în numeroase rânduri dezvoltarea acestui subiect, voi posta câteva aspecte ce trebuie avute în vedere pentru a păstra efectele benefice ale unui post cu apă, un timp cât mai îndelungat.

Fie că s-a postit pentru detoxifierea organismului ori pentru scăderea în greutate sau pentru a ameliora funcționarea deficitară a unor organe și sisteme ale organismului, toți cei care au ținut un post cu apă, doresc ca ceea ce au obținut prin acest efort, să fie menținut o perioadă cât mai îndelungată. Pentru aceasta vor trebui să se aibă în vedere câteva aspecte în ceea ce privește alimentația și viața de zi cu zi. Optim ar fi ca aceste câteva idei să fie reținute și aplicate  în așa fel încat să devină un mod de viată permanent și nu doar o trecere către vechiul mod de alimentare care a dus de fapt la ivirea problemelor respective de sănătate.

Întai de toate, trebuie avut în vedere faptul că, după un post cu apă, o perioadă, în funcție de durata acestuia, metabolismul este ceva mai lent. În general, metabolismul unei personae, avut în perioada în care aceasta se alimenta obisnuit, cu mâncare solidă, revine la același stadiu inițial după un post cu apă, după scurgerea unei anumite perioade. Așadar, acest lucru nu se întâmplă imediat după încetarea postului ci, treptat, necesitând, de regulă, dublul perioadei în care s-a ținut post cu apă. Spre exemplu, dacă s-a postit timp de 1 zi calendaristică, metabolismul va reveni pe deplin la stadiul avut anterior de o anumită persoană, după scurgerea altor 2 zile calendaristice; dacă s-a postit o saptamană (7 zile), metabolismul persoanei respective va reveni la rata avută de aceasta înaintea postului, după scurgerea a încă 2 săptămâni (14 zile). O atenție deosebită trebuie acordată acestei reguli în special de către acele personae care au postit pentru a-și reduce greutatea corporală pentru a nu pierde rapid o mare parte din succesul obținut pe timpul postului.

Motivul principal pentru care se spune că revenirea corectă din post este mai dificilă decât postul însuși, constă în faptul că dificultatea revenirii nu ține doar de partea fizică a realimentării ci și de echilibrul psihic al celui care tocmai și-a încheiat postul. Din păcate, de foarte multe ori revenirea din post înseamnă deschiderea unei uși pe care, în loc să se intre cu pași mici, cu calm și echilibru, se năvălește pur și  simplu,  de-a dreptul barbar pentru întreg sistemul digestiv și pentru organism în general.

Iată care sunt cele câteva aspecte de urmat pentru păstrarea rezultatelor unui post cu apă:

– Încercați să consumați în fiecare zi cantități cât mai mari posibil, din totalul de hrană administrat, constând în hrană vie, de natură vegetală, nepreparată termic. Atunci când în dieta unei persoane aceste produse se află în proporție mare, datorită nutrienților extrem de numeroși pe care îi conțin, hrănirea organismului este asigurată fără a se realiza un exces caloric și cu obținerea deplină a senzației de sațietate. În același timp, se poate mânca mult cantitativ, fără grija caloriilor. În timp, oganismul alimentat  frecvent cu abundența de nutrienții proprie unei astfel de diete, va înceta a mai da semnale de foame, la o perioade anormal de scurte după ce s-a mâncat, asa cum se întamplă în cazul mâncatului clasic, unde ”ronțăiala” a devenit un obicei normal și foamea este cvasi-permanentă.

S-a ajuns la concluzia că, din cauza unei alimentații defectuoase, cu alimente lipsite de acel necesar nutritiv esențial unui organism sănătos (dar totuși foarte bogată caloric), oamenii sunt de fapt, în marea lor majoritate, subnutriți chiar dacă au o greutate cu mult peste normal iar foamea semi-permanentă nu este o dereglare psihică sau de obișnuință ci un semnal normal dat de un organism care trage în permanență un semnal de alarmă anunțând că este tot mai lipsit de nutrienții necesari pentru a-i susține funcționarea corectă.

Ce este de făcut? Să inversăm această scară alimentară actuală, unde nutrienții înseamnă foarte puțin, iar aportul caloric înseamnă foarte mult, cu acea alimentație în care se aduce un aport sporit de nutrienți și unul scăzut de calorii. Singurele alimente care îndeplinesc această condiție sunt acele alimente consumate în starea lor naurală: fructele, legumele, semintele, și cele minim procesate: cerealele, boabele și anumite legume ce nu se pot consuma crude.  

–  Eliminarea din dietă, pe tot parcursul perioadei de revenire din post, a zahărului alb, a îndulcitorilor sintetici și a tuturor dulciurilor în general (cu excepția fructelor!). După terminarea perioadei de revenire la normal a metabolismului, este în continuare recomandată evitarea zaharului alb și a îndulcitorilor sintetici de orice fel, precum și a tuturor produselor care îi conțin. Se pot consuma însă, în cantități mici, alternative mai sănătase de îndulcitori precum: zahărul brut, mierea de albine, siropul de agave, îndulcitor din ștevie, sirop de arțar și alti îndulcitori naturali. Totuși trebuie în permanență avut grijă la prporția acestor alimente in dietă, pe tot parcursul vieții urmărindu-se a se trece prin perioade de pauze totale în consumul acestora. 

– Evitatarea consumului acelor produse din cereale care nu se află în forma lor integrală (ex: pâine albă, orez alb, cereale neintegrale, etc.) și  înlocuirea lor cu cereale integrale și cu produse din cereale integrale.

Este o decizie absolut pripită cea de a renunța la consumul de pâine. Cerealele trebuie să aibă o proporție mare în alimentația noastră, ele trebuie sa stea la baza piramidei alimentare. Greșala nu este cea de a mânca pâine ci cea de a mânca pâine albă și produse din făină albă, produse care sunt golite în mare parte de elemente nutritive dar abundente în calorii.

Pâinea integrală, orezul integral, cerealele integrale presate (tip musli) trebuie să facă parte obligatoriu din alimentația zilnică, prin rotație. Suntem obișnuiți să apelăm la pâine deci automat la grau, ingorând aproape cu desăvârșire  existența celorlalte cereale. Săptămânal este bine a se consuma, măcar o dată, câte o porție din fiecare dintre celelalte cereale precum: secara, orzul, ovazul, orezul, porumbul, meiul, hrișca.

Din păcate, pentru amatorii de produsele de patiserie și cofetarie, aflate atât de la îndemana, vestea nu este bună, întrucât acele produse sunt făcute din făină albă și zahar alb, afânători și aromatizanți iar o schimbare de optică alimentara va trebui să le excludă.

 – Excluderea, din alimentație a uleiurilor vegetale procesate precum margarina și uleiurile rafinate, cât și a acelor produse care le conțin. Din nou sunt vizate produsele cofetăriilor, patiseriilor, fast-foodurilor, produselor ambalate din rafrurile supermarketurilor dar și din bucătăria tradițională unde conținut de prăjeală sau de ”tras la tigaie” există în aproape orice preparat.

Pentru a fi benefic organismului, uleiul folosit în alimentație trebuie să fie presat la rece și adăugat după ce mâncarea a fost gătită și s-a răcit. Din nou trebuie avut în vedere faptul că există o multitudine de uleiuri în afara celui de floarea soarelui și că de-a lungul timpului este bine să alternăm folosirea lor.

– Eliminarea totală și definitivă a băuturilor alcoolice, a sucurilor sintetice, acidulate sau nu, a energizantelor și a fumatului. Aceste obiceiuri readuc toxicitatea organismului cu o viteză amețitoare iar o dietă, oricât de bună, devine ceva aproape inutil pentru sănătate, în prezența consumului de alcool, energizante, sucuri sintetice și a fumatului.

– Eliminarea mâncărurilor intens procesate (cam tot ce se gaseste în fast-fooduri, în cofetării, în patiserii, sau gata ambalat pe rafrurile magazinelor). Acestea conțin cantități mari de ulei rafinat/margarina , zahăr alb, arome sintetice, monoglutamat, conservanți, coloranți, afânatori și multe alte substanțe care, în mod natural, nu își au locul în organismul uman și care tind să se acumuleze.

Aceste substanțe sunt greu de eliminat iar consumul frecvent al unor astfel de alimente hiper-procesate au ca rezultat acumularea substanțelor nocive în organism, cu tot ansamblul de efecte negative ce vor decurge de aici.  Ne-am obișnuit poate să ne uităm câte E-uri conține un produs, dar aceste E-uri reprezintă doar vârful icebergului în materie de mâncare nesănătoasă. 

Aceste mâncăruri intens procesate sunt nocive. Ele trebuie înlocuite cu acelea în componența cărora se află alimente ce vor fi consumate așa cum sunt luate din natură sau gătite ușor prin fierbere/coacere la foc mic sau la aburi.

– Încercați să aveți un consum cât mai redus de carne care este impregnata cu acceleratori de crestere pe tot parcursul vieții animalelor respective. Acceleratorii de creștere, folosiți în industria creșterii animalelor și a păsărilor de orice tip, odată ajunși în organismul uman îndeplinesc aceeași funcție pe care o îndeplineau și în corpul animalelor sacrificate pentru a fi mâncate. Acești acceleratori stimulează intens creșterea masei organismului care îi ingeră, deci stimulează acumularea în general. Acceleratorii de crestere folosiți în industria creșterii animalelor reprezintă una dintre cauzele pentru care, în ziua de astăzi, organismele umane acumuleaza masă într-un mod anormal de rapid, imposibil cu secole în urmă. Și mai rău este faptul că acești acceleratori de creștere stimulează nu doar mărirea masei organismului care i-a integrat ci și a tuturor acelor forme de viață din interiorul său care îi sunt potrivnice.

Chiar dacă dețineți o sursă de carne provenită din animale crescute ca acum 100 de ani și demnă de încredere în ceea ce privește felul cum acestea au fost hrănite, crescute și cu ce au fost injectate, carnea va avea, prin natura ei, același rol de a stimula creșterea masei corporale a celui care o consumă.

Dincolo de preocuparea pentru greutate, este cunoscut faptul că, un consum frecvent de carne crește puternic aciditatea organismului și pregătește astfel terenul pentru boala. Toxinele lăsate în organism în urma digerării cărnurilor sunt cel mai greu de eliminat și, staționând în interior, ele declanșează o acțiune de tip inflamator la nivel celular. În plus, trebuie știut că inamicul colesterol este prezent în absolut toate produsele de origine animală.

Pentru cei preocupați de necesarul propriu de proteine, este bine de știut că, prin gătirea cărnii, o mare parte din proteinele acesteia se distrug, în general rămânând doar 1/3 din renumitul aport proteic măsurat al cărnii iar mâncatul crud al acesteia inseamna ingerarea unei cantitati inspaimântatoare de forme parazitare deci este din start exclus. 

De asemenea, este bine de reținut că proteine există din abundență în toate tipurile de semințe cerealiere, în legumele boabe dar și în alte legume, precum și în semințele oleaginoase. Sursele de top în ceea ce privesc proteinele, neînsoțite de riscurile si dezavantajele celor de origine animală sunt: ciupercile, fasolea boabe, soia, nucile, migdalele, semintele de floarea soarelui, grâul, orezul, porumbul, orzul, secara, meiul, spirulina.

Daca nu vă gandiți sa renunțați la consumul de carne, aveți în vedere cel puțin includerea unor pauze frecvente, săptămânale, în consumarea acesteia pentru a da ragaz organismului să elimine substanțele nocive datorate acestui consum. De asemenea un repaos ceva mai indelungat decateva saptamâni este necesar la schimbarea  anotimpurilor, primavara si toama.

– Lactatele și ouăle, la randul lor, este recomandabil a fi consumate cu maximă ponderare. Este cunoscut faptul că, la persoanele adulte dar nu numai, în urma consumului frecvent de lactate, organismul ajunge să devină îmbâxit de mucusul ce se generează în urma procesării lor în sistemul digestiv uman. Acest mucus se localizează la nivelul membranei celulare în tot organismul dar cu deosebire staționează în sistemul digestiv și  în cel respirator, fiind responsabil pentru funcționarea problematică a acestora.

Pentru cei îngrijorați de o posibilă lipsă de calciu, presupusă a proveni în urma unui consum scăzut de lactate și ouă, este bine de știut că, o proportie mare de calciu se găseste în toate cerealele, în toate semințele oleaginoase precum și în legumele boabe. În plus, consumul acestora nu vine însoțit de acea suită de factori nocivi cu care este acompaniat consumul de lactate dintre care, un loc de frunte îl are prezența cazeinei, și a consumului de lactate și ouă însoțit de prezența colesterolului, a medicamentelor (antibiotice și analgezice), a hormonilor sintetizati in laborator sau a celor auto-sintetizati (hormonii stresului: cortizolul si adrenalina).

Și în cazul consumului lactatelor și al ouălor este recomandabil să includeți pauze săptămânale precum și la schimbarea anotimpurilor pentru ca organismul să reușească eliminarea compușilor nocivi proveniți din acestea. 

În afara aspectelor de mai sus, cu privire la alimentație, trebuie avut în permanență în grijă păstrarea unui echilibru între consumul de mâncare și consumul energetic provenit din activitatea fizică a fiecăruia. Cu alte cuvinte, atunci când simțim că am mâncat peste nevoile proprii nouă, trebuie să intensificăm efortul fizic depus. Suntem meniți să ne mișcăm, să fim în activitate fizică, atât timp cât suntem treji. O dietă, oricât de sănătoasă, nu poate compensa lipsa de mișcare.

Daca vă îndoiți vreodată că v-ar fi necesară o viață activă din punct de vedere fizic, pentru ca poate încă sunteți sănătos și suplu, și mâncați sănătos, amintiți-vă urmatorul aspect:

În urma tuturor proceselor interne ce asigură desfășurarea vieții, precum și în urma tuturor proceselor digestive, organismul acumulează permanent reziduuri iar aceste reziduuri nu pot fi antrenate către eliminarea din corp decât prin efort fizic. Dieta fară mișcare înseamnă numai jumatate de masură în lupta pentru sănătate.

Anunțuri

6 responses to this post.

  1. Un articol foarte bun de mult ajutor. Multumim!

    Răspunde

  2. Posted by mada on 18/05/2012 at 10:13 pm

    excelent articol, cirys. multumesc si eu.

    Răspunde

  3. Posted by Maria on 19/05/2012 at 9:15 am

    Super interesant ! Multumim!

    Răspunde

  4. Cu multa placere, dragelor. Sper sa va fie de folos.
    Daca ar fi sa ma dau pe mine drept exemplu, desi poate parea subiectiv/laudativ, eu am reusit sa ma mentin dupa ultimul post respectand aceste cateva idei.

    Răspunde

  5. Posted by Dana H on 10/07/2013 at 1:26 pm

    un articol excelent…multumesc

    Răspunde

  6. Posted by C.D. on 30/07/2015 at 12:00 pm

    Ce parere aveti de aparatul acesta pentru lapte de soia(si alte seminte)? Are si program „la rece”, fara fierbere si, pentru facut supe-creme…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: